Feedbackul acustic, țiuitul strident care apare uneori într-o sală de conferințe, se produce atunci când sunetul ieșit din boxe ajunge înapoi în microfon, este amplificat din nou și formează o buclă. La o anumită frecvență, bucla se autoîntreține și volumul crește până la limita sistemului. Fenomenul se previne prin poziționarea corectă a echipamentelor, prin distanța dintre gură și microfon și prin câteva reglaje de egalizare, nu prin simpla reducere a volumului.
De ce apare feedbackul acustic?
Feedbackul acustic apare când câștigul total al buclei microfon–amplificator–boxă–sală ajunge, la o frecvență oarecare, la valoarea 1 sau mai mult. Altfel spus, sunetul care se întoarce în microfon este cel puțin la fel de puternic ca sunetul inițial. Bucla nu are nevoie de un vorbitor: odată pornită, se hrănește singură.
Frecvența la care pornește țiuitul depinde de sală, de boxe și de microfon. De aceea, același sistem poate funcționa bine într-o încăpere și poate țiui în alta. Pereții de sticlă, pardoselile dure și tavanele joase reflectă mult sunet spre scenă și reduc rezerva de volum.
Unde se așază boxele față de microfoane?
Boxele principale se așază în fața liniei microfoanelor, orientate spre public, astfel încât niciun microfon să nu fie îndreptat spre ele. Regula practică este ca vorbitorul să stea în spatele boxelor, nu în fața lor. Când scena este îngustă, boxele se ridică pe stative și se înclină ușor spre public, ca sunetul direct să ajungă cât mai puțin înapoi pe scenă.
Monitoarele de scenă, adică boxele îndreptate spre vorbitori, sunt cele mai frecvente surse de feedback. Poziția lor trebuie aleasă în funcție de caracteristica polară a microfonului.
Ce caracteristică polară are microfonul și unde se pune monitorul?
Caracteristica polară arată din ce direcții captează microfonul sunetul, iar monitorul se așază exact în zona în care microfonul este cel mai puțin sensibil.
| Tip de microfon | Zona de sensibilitate minimă | Poziția potrivită a monitorului |
|---|---|---|
| Omnidirecțional | Nu are; captează din toate direcțiile | Evitat lângă boxe și monitoare |
| Cardioid | În spate, la aproximativ 180° | Direct în spatele microfonului |
| Supercardioid | În jur de 125° față de axă | În lateral-spate, în formă de „V” |
| Hipercardioid | În jur de 110° față de axă | În lateral-spate, mai deschis |
Microfoanele supercardioide și hipercardioide au un mic lob de sensibilitate chiar în spate, așa că un monitor pus exact în spatele lor poate produce feedback mai ușor decât la un cardioid. Mai multe detalii despre alegerea capsulei se găsesc în ghidul despre alegerea unui microfon pentru înregistrări vocale.
Cât contează distanța dintre gură și microfon?
Distanța dintre gură și microfon este factorul cu cel mai mare efect, pentru că nivelul sunetului scade cu aproximativ 6 dB de fiecare dată când distanța se dublează. Un vorbitor care ține microfonul la 5 cm în loc de 20 cm câștigă circa 12 dB de semnal util, fără ca boxele să fie date mai tare.
- Microfonul de mână se ține la 3–10 cm de gură, ușor sub nivelul buzelor.
- Microfonul de pupitru pierde mult când vorbitorul se întoarce spre ecran; poziția lui se ajustează pentru fiecare persoană.
- Microfonul lavalieră, prins pe haine, stă departe de gură și este cel mai sensibil la feedback.
- Microfonul cu prindere pe cap rămâne la distanță constantă și permite volume mai mari decât lavaliera.
Cum ajută egalizarea și numărul de microfoane deschise?
Fiecare microfon deschis inutil adaugă o cale prin care sunetul se poate întoarce în sistem; dublarea numărului de microfoane deschise reduce rezerva de volum cu aproximativ 3 dB. La o masă rotundă cu șase invitați, microfoanele celor care nu vorbesc se coboară din mixer sau se închid.
Egalizarea completează restul. Înainte de eveniment, tehnicianul ridică treptat volumul până când sistemul începe să țiuie, identifică frecvența și o atenuează cu un filtru îngust, apoi repetă pasul pentru încă două–trei frecvențe. Procedura, numită „ringing out”, se face cu sala în configurația finală, pentru că publicul și mobilierul schimbă acustica. Principiile unui mixaj audio echilibrat și alegerea unui mixer audio potrivit se aplică și sonorizării de conferință.
Ce se verifică la proba de sunet?
- Fiecare microfon se testează pe rând, în locul exact în care va sta vorbitorul.
- Vorbitorii cu lavalieră se plimbă pe scenă, inclusiv prin fața boxelor, ca zonele problematice să fie marcate.
- Se stabilește un volum maxim sigur și se notează pentru fiecare canal.
- Se verifică inteligibilitatea din ultimul rând și din colțurile sălii, nu doar de lângă mixer.
